Inca de la inceputul articolului doresc sa-mi pun cenusa in cap, sa-mi fac mea culpa, sa incerc sa repar greseala impardonabila deoarece  nu am mentionat nimic despre Turnul cu Ceas din orasul natal Ploiesti. Asadar, iata un articol intreg dedicat Turnului cu Ceas din Ploiesti.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Localizare

Turnul cu Ceas din Ploiesti se afla amplasat ultracentral, fiind parte componenta a impozantei cladiri a Halelor Centrale. Ploiestenii (deci si eu) s-au obisnuit asa de mult cu ceasul incat nici nu-l considera un obiectiv turistic chiar daca a fost construit in 1934, atunci cand Halele centrale au fost date in exploatare. A fost nevoie ca eu sa fiu trimis pentru un act la … “Biroul Primariei de la Turnul cu Ceas!”, pentru ca sa imi dau seama ca si in municipiul Ploiesti exista de 8 decenii un Turn cu Ceas.

Arhitectura

Bineinteles ca ploiestenii trateaza Turnul cu Ceas ca pe o atractie turistica numai atunci cand vreun grup de turisti incepe sa-l fotografieze din toate unghiurile, fascinati si incantati de arhitectura sa. Si fiindca tocmai am vorbit de arhitectura lui, Turnul cu Ceas – ca intreaga cladire a Halelor Centrale – este opera arhitectului Toma T. Socolescu, al carui bust se afla expus chiar in fata Turnului cu Ceas, de altfel Halele Centrale, Palatul Culturii si Catedrala Sf. Ioan Botezatorul, toate creatii ale aceluiasi arhitect renumit, alcatuiesc un impresionant ansamblu arhitectonic cunoscut sub denumirea de “Piata Toma T. Socolescu”.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Chiar daca Turnul cu Ceas apare (impreuna cu Halele Centrale), pe foarte multe carti postale si ilustrate ale Ploiestiului si ca aici poate fi considerata a fi cea mai animata zona a orasului, multa lume isi da seama de impozanta cladirii de abia dupa ce a ajuns demult acasa. Totusi, nu pot sa nu-mi arat indignarea “uratirii” fatadei acestei cladiri cu tamplarie de tip termopan si cutii de instalatii de aer conditionat; sunt convins ca s-ar putea gasi solutii tehnice de asigurare a confortului fara ca Turnul cu Ceas sa nu aiba de suferit din punct de vedere estetico-arhitectonic!

 

Simbol al orasului Ploiesti, presarat cu umor uneori

De multe ori de-a lungul timpului Turnul cu Ceas a fost tinta multor ironii si bancuri, mai ales in perioadele in care se defecta si fiecare din cele 4 cadrane ale ceasului indica o alta ora, iar cand cineva isi dadea intalnire la o anumita ora in fata Turnului cu Ceas si intarzia, cel putin una din fatadele ceasului indica, inevitabil, ora la care fusese programata intalnirea. Turnul cu Ceas este mai mult decat o cladire reprezentativa a Ploiestiului, este un simbol, un punct de reper, parte integranta a vietii cotidiene a ploiestenilor de 80 de ani.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Autorul articolului isi ia angajamentul ca acum in acest an, la aceasta rubrica, sa va ofere oportunitatea si privilegiul de a descoperi impreuna cat mai multe astfel de capodopere arhitectonice din Romania pe care, de cele mai multe ori, le ignoram, dar de fiecare data le prezentam ca fiind Turnul cu Ceas din localitatea noastra! ❤

Anunțuri