Crasna (în limba maghiară Kraszna sau Szilágykraszna, sau în limba germană Krassmarkt) este satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume din judeţul Sălaj, acolo unde putem găsi un atractiv Turn cu Ceas ❤ găzduit de seculara biserică reformată de aici din această localitate sălăjeană. Biserica reformată din Crasna este cea mai impozantă clădire din centru.crasna_bisref32 Inițial a fost biserică catolică construită, după părerea istoricilor, între 1380 și 1400. Mai păstrează și astăzi semne gotice precum arcadele ferestrelor și ușii sau tavanul cu nervuri al altarului. În secolul al XVI-lea curentul reformator pătrunde și în Crasna, iar biserica catolică devine reformată. Turnul cu arcade și cu patru turnulețe, acoperit cu șindrilă, datează din 1708. Urme ale sanctuarului acoperit de paie, al bisericii de odinioară, se mai păstrează și astăzi. crasna_sj.jpgÎn 1909 turnul a fost supraînălțat până la înălțimea actuală de 38 m și a fost acoperit cu tablă de cupru. În același an a fost mărită și capacitatea bisericii, prin construirea navei transversale. Tavanul casetat este din 1736. Casetele cu motive florale sau figurative, realizate de meșterul Pataki Asztalos János, uimesc și astăzi. Orga a fost construită de Kolonits István în 1892, iar clopotul mai vechi a fost turnat în 1767. Aşa că Turnul cu Ceas ❤ din localitatea sălăjeană Crasna, vă aşteaptă şi pe dumneavoastră să îl vizitaţi.

Anunțuri