Revenind în staţiunea arădeană Lipova alături de acesta găsim un foarte atractiv şi interesant ❤ Turn cu Ceas ❤ găzduit de seculara biserică ortodoxă Adormirea Maicii Domnului. Biserica ortodoxa „Adormirea Maicii Domnului” este o capodopera a artei feudale romanesti. Construita in trei etape, s-a imbogatit in secolul al XIV-lea (pe la 1338) cu pronaosul si aproximativ jumatate din actuala nava, in stil bizantin, dupa cat se stie pe cheltuiala cnejilor romani din valea Muresului si poate – potrivit traditiei – chiar a lui Basarab I, domnul Tarii Romanesti. Puternica comunitate romaneasca din Lipova, investind sume considerabile, in 1797 a prelungit biserica pana a luat forma actuala. In anul 1928 i s-au adaugat galeriile in interior. In exterior, bisericii, si in special turnuluiContor: 49 i s-au impregnat la sfarsitul secolului al XVIII-lea elemente ale stilului baroc si rococo.  Biserica dispune si de valori picturale deosebite, realizate in mai multe etape. Frescele din nava veche situate langa intrare au fost datate de catre Nicolae Iorga in jurul anului 1500, avand afinitate cu cele de la Manastirea Viforita (sec. XV) din Tara Romaneasca.

In anul 1732 cea mai mare parte a zidurilor, atat in interior, cat si in exterior au fost acoperite de splendidele fresce ale pictorului Nedelcu, lucrate in stil bizantin. In exterior ele au fost acoperite cu tencuiala, fiind partial dezvelite incepand cu anul 1928, impreuna cu stravechea poarta a „Eternitatii”. Dintre ele se remarca „Judecata din urma” si „Patriarhii Avram, Isac si Iacob”. Dintre picturile ce se afla pe iconostas, unele apartin lui Pocroniu (sec. XVIII) ca de exemplu cei patru evanghelisti si Buna Vestire, de pe usile imparatesti.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Cele mai insemnate sunt datorate lui Stefan Tenetchi-Ponerechiu, dintre care „Sf. Ioan Botezatorul” a fost pictata in 1785. Restul apartin unei etape mai tarzii a activitatii pictorului ca de exemplu: „Cina cea de taina”, „Ierarhul Nicolae”, etc. Un interes deosebit reprezinta tronul arhieresc, frumos sculptat, adus din Moldova. Biserica ortodoxa din Lipova a servit in sec. XV-XVII drept catedrala a unor ierarhi (1408, 1563, 1606, 1651, etc. ) . In ultima perioada, biserica a fost restaurata, iar picturile conservate. Aşa că ❤ Turnul cu Ceas ❤ de aici din Lipova vă aşteaptă şi pe dumneavoastră să îl vizitaţi atunci când veţi ajunge în această parte a ţării !!! 🙂