Iernut, colocvial Ernot, Iernot, (în maghiară Radnót, în germană Radnuten) este un oraş în judeţul Mureş, acolo unde putem să vizităm un foarte atractiv şi inedit Turn cu Ceas ❤ găzduit de seculara biserică reformată din  acest  oraş transilvănean. Biserica Reformată a fost edificată în stil gotic între 1486-1593, astfel este cea mai veche construcţie din Iernut. Biserica Reformată din IernutFondurile necesare realizării edificiului au fost donate de familia Bogáthi. Iniţial lăcaşul de cult a servit catolicii, dar la mijlocul secolului al XVI-lea când Reforma Protestantă a ajuns în meleagurile mureşene, locuitorii oraşului au devenit reformaţi.  Corul bisericii, având o boltă pe ogive, specifică stilului gotic, precum şi ferestre cu deschideri în arc frânt, face parte probabil din prima etapă de construcţie. Sub cor se cunoaşte existenţa unei cripte a cărei intrare a fost zidită cu ocazia unor renovări mai recente. Arcul de triumf care desparte corul de restul bisericii are o deschidere în arc frânt, nu foarte amplă în raport cu dimensiunile interiorului. iernut-reformed_church_in_radnc3b3t_from_the_garden.jpgBiserica este alcătuită dintr-o singură navă, acoperită de cu o boltă semicirculară şi având pe latura de vest, deasupra intrării un balcon susţinut de doi stâlpi simpli, adăugat abia în anul 1936. Latura sudică a bisericii păstrează un ancadrament în stil renascentist târziu. Anul 1593, înscris pe frontonul acestuia, de-o parte şi de alta blazonului, ar putea fi luat ca punct de reper pentru o a doua etapă de construcţie, când biserica este mărită din grija nobilului Ferencz Kendy. La exterior s-a adoptat sistemul de susţinere specific stilului gotic, bazat pe contraforturi. Turnul a fost ridicat în anul 1909 şi se încadrează stilului neogotic. Partea superioară a acestuia este decorată cu brâuri de cărămidă care urmăresc muchiile turnului sau conturul ferestrelor. În curtea bisericii se găsesc pietre funerare cu blazoanele unor familii nobiliare sculptate în relief. Aşa că Turnul cu Ceas ❤ găzduit de seculara biserică reformată, din  Iernut, vă aşteaptă  şi pe dumneavoastră să-l vizitaţi !!!