Ajunşi din nou la malul Mării Negre, undeva în municipiul Constanţa, găsim un alt ❤ Turn cu Ceas ❤ găzduit de fosta Gară Maritimă.Inaugurarea Gării vechi s-a făcut în anul 1860 şi Gara de la Constanţa a rezistat 100 ani. A fost ridicată de arhitecţi englezi, pentru că britanicii erau cei care au concesionat calea ferată. Imagini pentru gara maritima a portului constantaTot englezilor le-a fost dat în concesiune şi terenul pe care aveau să se construiască cele patru gări de pe parcursul traseului de la Dunăre la Mare – Cernavodă, Medgidia, Murfatlar şi Constanţa.    Gara Veche din Constanţa nu a fost o clădire cu arhitectură frumoasă, cu una simplă şi funcţională. Asta se întâmpla pentru că oamenii lucrau pe banii lor şi nu stăteau să facă clădiri monumentale, mai ales că scopul lor era strict funcţional şi anume să scurteze drumul dintre Dunăre şi Marea Neagră şi să ieftinească transportul grânelor din Principatele Române în restul Europei, după marea criză a cartofului care ucisese de foame mii de irlandezi.   Apariţia Gării Regale din Portul Constanţa Vechea gară a rămas în posesia englezilor până în anul 1882, când statul român a răscumpărat tot, inclusiv, liniile ferate, spaţiile care  au aparţinut ulterior CFR-ului şi care au constituit un impediment în dezvoltarea Constanţei pentru că CFR-ul nu renunţa la spaţiile pentru că erau ale lui. Constanţa trebuia să se dezvolte. Gara maritimă ConstanţaDin această cauză, probabil că nici nu s-a mutat gara şi pe urmă s-a făcut o gară în port, Gara Maritimă, dar şi asta mult mai târziu, în momentul în care începe să se construiască portul.   La mult timp după Primul Război Mondial a apărut ideea unei Gări Maritime. Trenurile care ajungeau în Portul Constanţa aveau capătul de linie aproape de Cazino şi familia regală devenea tot mai interesată de zonă.    Gara Maritimă este una dintre clădirile interbelice reprezentative ale Constanţei. A fost construită între 1930 şi 1935 ca terminal de pasageri. Turiştii sau oficialităţile coborau aici din tren pentru a se îmbarca pe vapoarele din Portul Constanţa.    Inaugurarea a avut loc în 1935 în prezenţa familiei regale.